Despre Noi

Mă numesc George Trifu, am 48 de ani și sunt născut pe frumoasele meleaguri Dobrogene, nu departe de litoralul Mării Negre. Am terminat Liceul Industrial Nr. 22 din Ploiești unde, la vârsta de 16 ani, am început să învăț tainele prelucrării metalului cu ajutorul diverselor utilaje și printre altele am facut cunoștință și cu aparatul de sudură pentru prima dată. În acea vreme nu existau mașini de sudură performante ca în ziua de azi. Aveai un transformator de joasă tensiune ș două cabluri (negativ și pozitiv), pozitivul - un cleste de care agățai pur și simplu un electrod și te apucai de treabă cu o mască de protecție din carton cu un geam de sticlă afumată cu lumânarea, să nu te prindă flama care, de altfel, te pridea oricum și aveai nopți nedormite din cauza usturimii ochilor. Așa se invăța meserie in anii '80-'90. Experiența prelucrării metalului din trecut adaptată la tehnica moderna din ziua de azi îmi oferă o plajă foarte largă de inovație și adaptare la orice tip de sudură și orice tip de material, nu contează că este oțel pur, fier brut sau semifinisat, inox sau fier galvanizat. Sudura nu are nici un secret pentru mine și de aceea în cadrul școlii practice de sudură vreau să transmit și celor care vor să învețe o meserie nouă, cautată și bine platită, și de ce nu, un hobby pentru cei atrași de prelucrarea metalelor. Cursul pe care îl voi preda viitorilor mei elevi se va baza pe 10% teorie și 90% practică, ceea ce lipsește în ziua de astăzi din multe școli profesionale. Dupa cum bine știi zicala romaneasca "teoria ca teoria, practica te omoară", cursanții mei nu se vor plictisi cu termini științifici și alte cuvinte fără înțeles, vor învăța despre măsurile de siguranță și protecție și în rest vor arde metalul pe toate părțile. Sunt un tip sociabil, știu de o glumă bună dar și foarte maleabil cu cei care vor cu adevărat ceva de la viață. Meseria este brățară de aur, indiferent pe unde vei merge, vei găsi un loc de muncă stabil și bine plătit. Acesta este motivul pentru care trebuie să începi să înveți să sudezi cu mine.

© 2019 www.nextchance.co.uk 

Website by Condor Design Group

  • Facebook Social Icon
  • Twitter Social Icon
  • Google+ Social Icon

Unit 11

Pleck Road

Manor Industrial Estate

Walsall

WS2 9XX

07459145828